INCLUZIV24.MD
Postat la: 10:34, 05 aprilie 2021
Social

Salvatorii și pompierii din Moldova sărbătoresc azi ziua profesională ” Ziua Salvatorului”

Incendii, accidente, cazuri medicale, zi sau noapte, salvatorii sunt mereu la datorie, iar astăzi, 5 aprilie, este marcată ziua acestor eroi.
Salvatorii și pompierii din Moldova sărbătoresc azi ziua profesională ” Ziua Salvatorului”
Cu această ocazie, general-maior Mihail Harabagiu, șeful IGSU, a adresat un mesaj de felicitare pentru colegii săi de Ziua Salvatorilor.

”Doamnelor și domnilor salvatori!

Stimați colegi!

Astăzi marcăm sărbătoarea noastră profesională “Ziua Salvatorului”. Un eveniment care tradițional ne face să fim mândri că activăm în cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și servim poporului Republicii Moldova.

Ca și în fiecare an sărbătoarea profesională ne-a găsit în misiuni de salvare, în acțiuni de prevenire a situațiilor excepționale și în intervenții pentru ajutorarea persoanelor care au nevoie de noi.

Tradițional marcam sărbătoarea cu evenimente solemne, întruniri cu colegii și veteranii, dar nu și în acest an. Pandemia a schimbat multe și din păcate aceasta nu s-a oprit la hotarele țării noastre, dar din contra a fost nemiloasă și față de noi.

În momentele dificile, salvatorii și pompierii au fost în prima linie implicați pentru a lichida consecințele situațiilor excepționale, dar și pentru acordarea asistenței necesare medicilor și lucrătorilor medicali în lupta cu COVID.

Am trecut împreună clipe dificile și tot împreună le-am depășit și continuăm să luptăm pentru a reda speranța oamenilor la viață, chiar și atunci când aceasta pare cu nu mai există.

Împreună am realizat misiuni de salvare, am prevenit situații de risc și am stat umăr la umăr pentru a recupera sinistrații din situații dificile.

Stimați colegi! greutățile și provocările ne-au unit mai mult, ne-au făcut mai puternici și ne-au mobilizat în realizarea misiunilor noastre.

Activitatea noastră nu este una obișnuită, iar riscul și pericolul sunt termenii care ne definesc existența.

Dragi salvatori și pompieri! Sunt profund recunoscător fiecăruia dintre Dumneavoastră care faceți parte din echipa IGSU, întrucât voi sunteți garantul siguranței oricărei misiuni de salvare.

Curajul, devotamentul și sacrificiul sunt cuvintele care definesc personalitatea angajatului IGSU și care destoinic se potrivesc cu profilurile voastre.

Cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua Salvatorului”, aduc sincere felicitări tuturor angajaților IGSU. Vă doresc să aveți putere și rezistență în toate intervențiile realizate contra cronometru, inspirație și abnegație în acțiunile de prevenire a situațiilor de risc și multă încredere în forțele voastre.

Voi ați fost și rămâneți speranța oamenilor în cele mai dificile clipe ale vieții”, se arată în mesajul șefului IGSU.

La Cahul ceremonia oficială a început cu mesajul de felicitare a şefului Direcției situații excepționale colonel al s/intern Ion Caraja,  care a oferit distincţii şi menţiuni pentru ofiţerii și subofițerii cu merite deosebite.
Ctrl
Enter
Ați depistat o greȘeală?
Evidențiați cuvântul și apăsați Ctrl+Enter