INCLUZIV24.MD
Postat la: 17:34, 27 februarie 2021
Social

Primul lot de vaccin AstraZeneca a ajuns astăzi în Republica Moldova. România a donat 21 600 de doze

Cele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite cu titlu gratuit de către România, au fost livrate astăzi Republicii Moldova și distribuite Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Primul lot de vaccin AstraZeneca a ajuns astăzi în Republica Moldova. România a donat 21 600 de doze
Cele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite cu titlu gratuit de către România, au fost livrate astăzi Republicii Moldova și distribuite Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

La Ceremonia de recepționare a lotului de vaccin au participat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Secretarul de Stat al MSMPS, Tatiana Zatîc, Șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în țara noastră, Daniel Ioniță.

Conform Planului Național de Imunizare, vaccinul va fi distribuit către instituțiile medico-sanitare publice (prin intermediul Centrelor de Sănătate Publică Teritoriale) și lansată prima etapă a campaniei de vaccinare. 

Prima etapă de vaccinare prevede imunizarea lucrătorilor medicali din cadrul secțiilor de reanimare și ATI, cât și personalul din cadrul secțiilor spitalicești cu profil COVID-19.

Apoi, va fi vaccinat tot personalul medical din instituțiile medicale.

„Apreciem gestul de solidaritate și exprimăm mulțumiri României, pentru donația de vaccin împotriva COVID-19. Imediat, începând de luni, vom iniția  campania de vaccinare a lucrătorilor medicali din prima linie, care sunt cei mai expuși infectării cu COVID-19”, a declarat secretarul de stat al MSMPS, Tatiana Zatîc.

„Sunt bucuros că au sosit primele doze de vaccin împotriva COVID-19 în Republica Moldova, din partea României. Prin acest gest vrem să transmitem mesajul puternic de susținere tuturor cetățenilor, centrat pe valori și principii europene. Credem că doar împreună putem depăși această situație dificilă”, a subliniat Excelența Sa, Ambasadorul României în țara noastră, Daniel Ioniță.  

Amintim că, la data de 26 februarie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a primit o notificare de la platforma COVAX, prin care a fost confirmată livrarea primului lot de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru Republica Moldova.

În perioada 28 februarie – 3 martie, în țară urmează să ajungă alte 14.400 doze de vaccin AstraZeneca (producător Coreea de Sud).

Vaccinul AstraZeneca este  precalificat de Organizația Mondială a Sănătății și înregistrat în Republica Moldova, de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor  Medicale, la data de 26 februarie curent.

Acesta are o eficacitate de 60-90%, intervalul de administrare fiind de la 4-12 săptămâni. Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat până în prezent în peste 50 de țări, prima țară fiind Marea Britanie, urmată de UE și India.
Ctrl
Enter
Ați depistat o greȘeală?
Evidențiați cuvântul și apăsați Ctrl+Enter