INCLUZIV24.MD
Postat la: 10:52, 19 august 2020
Proiecte

Apă potabilă de 10 milioane de Euro la Cahul

Ministerul Finanțelor anunță că a fost semnat acordul de implementare a grantului în valoare de 10 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apeduct și canalizare.
Apă potabilă de 10 milioane de Euro la Cahul
10 milioane de euro alocate de către Uniunea Europeană Republicii Moldova, vor ajunge la Cahul și vor fi folosiți pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apeduct și canalizare.

Banii vor fi debursați în tranșe până la sfârșitul anului 2024, prin intermediul băncii germane KfW.

De altfel, din aceste resurse va fi cofinanțat proiectul în desfășurare "Aprovizionarea cu apă și canalizare în raionul Cahul", finanțat în baza acordului încheiat acum doi ani între KfW, Republica Moldova și mun. Cahul. În cadrul acestuia, KfW a acordat Republicii Moldova un grant în valoare de 23,5 mln de euro.

De implementarea proiectului este responsabilă Agenția de Dezvoltare Regională Sud.

Ministerul Finanțelor precizează că acest proiect are drept scop"Minimizarea riscurilor pentru sănătate, precum și îmbunătățirea protecției mediului prin reducerea poluării apei și conservarea apelor subterane din sudul Republicii Moldova. El este implementat în conformitate cu Planul de gestionare a bazinului hidrografic pentru districtul Dunăre-Prut și Marea Neagră, pentru utilizarea mai inteligentă a resurselor naturale".
Ctrl
Enter
Ați depistat o greȘeală?
Evidențiați cuvântul și apăsați Ctrl+Enter