INCLUZIV24.MD
Postat la: 21:52, 26 iunie 2020
Social

Zece zile conectat la aparat

După ce a participat la o ședință a consiliului local din luna mai, primarul satului Zîrnești din r-nul Cahul, Nicolae Beju, a fost depistat cu COVID-19.
Zece zile conectat la aparat
La început, bărbatul credea că este o simplă răceală şi a încercat să se trateze acasă. Dar atunci când stare sa de sănătate s-a agravat, a chemat ambulanţa şi a fost internat la Spitalul Raional Cahul.

"Acolo am primit tratament, câteva zile mai târziu a fost internat şi un consilier local, care a fost diagnosticat cu COVID-19. Împreună am trecut tomografia, iar a doua zi am fost tranferaţi la Spitalul Clinic Republican", a spus primarul de Zîrneşti, Nicolae Beju.

Nicolae Beju spune că ceea ce a văzut în secția terapie intensivă a Spitalului Republican l-a marcat pe tot restul vieții.

"Am fost conectat la respiraţie artificială. După cele zece zile de tratament la spitalul Republican, am fost transferat la spitalul Cancelariei de Stat unde mă aflu şi în prezent", a specificat primarul.

Edilul a confirmat și că soţia sa la fel a fost depistată pozitiv, însă are o formă ușoară şi urmează tratamentul la domiciliu. După chinul prin care a trecut, alesul local vine cu un apel către cetățeni.

"În primul rând vreau să le mulţumesc tuturor medicilor care au luptat pentru viaţa mea. Pentru cetăţenii Republicii Moldova vin cu un apel să creadă în acest virus că el există şi să nu fie indiferenţi, să poarte masca în locurile publice şi să păstreze distanţa socială", a precizat Nicolae Beju.

Ctrl
Enter
Ați depistat o greȘeală?
Evidențiați cuvântul și apăsați Ctrl+Enter